CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE O CLĂDIRE AL CĂREI CONSUM DE ENERGIE ESTE APROAPE EGAL CU ZERO
25 Mar, 2024
La 27 aprilie 2024 intră în vigoare noua redacție a Legii privind performanța energetică a clădirilor (Legea nr. 282/2023).

Această lege se aplică următoarelor categorii de clădiri de locuit și nerezidențiale, publice și private, viitoare și existente, inclusiv elementelor acestora, precum și unităților de clădire, după cum urmează:

       a) case individuale (clădiri unifamiliale de diferite tipuri: case individuale, townhouse, duplex);

       b) blocuri locative;

       c) clădiri de birouri;

       d) clădiri ale instituțiilor de învățământ;

       e) clădiri ale instituțiilor medicale;

       f) hoteluri;

       g) restaurante, cafenele;

       h) clădiri cu destinație sportivă;

       i) clădiri pentru servicii de comerț cu ridicata și cu amănuntul;

       j) alte tipuri de clădiri cu consum energetic, inclusiv cu destinație mixtă.

Prin clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero, legea subînțelege toate clădirile viitoare și (începând cu 27 aprilie 2025) cele existente care se vor pune în vânzare sau se vor da în locațiune, care vor trebui să dețină o performanță energetică foarte ridicată, în care necesarul de energie aproape egal cu zero sau foarte scăzut ar trebui să fie acoperit, într-o măsură foarte mare, cu energie din surse regenerabile, inclusiv produsă la fața locului sau în apropiere,.

Prin energie din surse regenerabile se înțelege energia obţinută prin valorificarea surselor nefosile regenerabile, respectiv:

       - energia eoliană,

       - energia solară,

       - energia aerotermală,

       - energia geotermală,

       - energia hidrotermală și cea a oceanelor,

       - energia hidroelectrică,

       - biomasa,

       - biogazul,

       - gazul de fermentare a deşeurilor (gazul de depozit) şi gazul provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate.

Determinarea performanței energetice a clădirii se apreciază reieșind din necesarul de energie în condițiile utilizării normale (standard) a clădirii, care presupune, printre altele, energia utilizată pentru încălzire, răcire, ventilare și condiționare, prepararea apei calde menajere și iluminat. Performanța energetică se exprimă printr-un indicator numeric al consumului specific de energie primară, în kWh/(m2·an), și printr-un indicator al emisiilor de gaze cu efect de seră, în kg CO2eq/(m2·an).

Vor fi instituite noi registre electronice aferente procesului de determinare a performanței energetice și care vor constitui Sistemul informațional național în domeniul eficienței energetice:

  1. Registrul electronic al evaluatorilor energetici,
  2. Registrul electronic al certificatelor de performanță energetică,
  3. Registrul electronic al inspectorilor sistemelor de încălzire,
  4. Registrul electronic al rapoartelor de inspecție a sistemelor de încălzire,
  5. Registrul electronic al inspectorilor sistemelor de ventilare și condiționare,
  6. Registrul electronic al rapoartelor de inspecție a sistemelor de ventilare și condiționare,

 La emiterea actelor permisive în construcție (certificate de urbanism, autorizații de construire), autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure respectarea cerințelor minime de performanță energetică stabilite de Legea nr. 282/2023.

 La etapa de proiectare a clădirilor viitoare, cu excepția caselor de locuit individuale, se va analiza și se va lua în considerare fezabilitatea, din punct de vedere tehnic, economic și de mediu, a utilizării unor sisteme alternative cu eficiență ridicată, în funcție de disponibilitatea acestora, la care se atribuie:

       a) sistemele descentralizate de alimentare cu energie, bazate pe energie din surse regenerabile;

       b) sistemele de cogenerare/trigenerare;

       c) sistemele de încălzire sau de răcire, centralizate ori de bloc;

       d) pompele de căldură.

Până la inițierea lucrărilor de construcție, beneficiarul clădirii viitoare este obligat să notifice autoritatea administrativă cu funcții de supraveghere tehnică și control (Agenția pentru Eficiență Energetică) referitor la efectuarea analizei sus-menționate și să prezinte, la solicitarea acesteia, un rezumat al analizei respective.

În clădirile nerezidențiale viitoare sau care se vor reconstrui și care au mai mult de 10 locuri de parcare este obligatorie instalarea a cel puțin unui punct de reîncărcare pentru vehiculele electrice și a infrastructurii integrate pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, în special a cablurilor electrice trasate prin tubulatură, astfel încât să fie posibilă instalarea ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru fiecare al doilea loc de parcare, dacă:

       a) parcarea este situată în interiorul clădirii;

       b) parcarea este adiacentă fizic clădirii.

Prevederile că toate clădirile viitoare să fie clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero nu se aplică în cazuri specifice justificate, atunci când analiza cost-beneficiu pe durata normală de funcționare a clădirii respective este negativă, fapt despre care se informează Secretariatul Comunității Energetice (structură UE).

Certificarea performanței energetice este obligatorie pentru:

       a) clădirile viitoare și unitățile de clădire noi;

       b) clădirile existente și unitățile de clădire care sunt supuse renovării majore;

       c) clădirile existente și unitățile de clădire care se expun la vânzare sau se transmit în locațiune (începând cu 27 aprilie 2025);

       d) clădirile publice existente cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2;

În cazul în care clădirea viitoare sau clădirea existentă supusă unei renovări majore se vinde sau se transmite în locațiune, vânzătorul sau locatorul clădirii, la solicitarea cumpărătorului sau a locatarului, este obligat să prezinte certificatul de performanță energetică.

Nu se supun certificării performanței energetice clădirile existente ai căror proprietari confirmă documentar că acestea sunt susceptibile de a fi reconstruite, extinse, modernizate sau demolate, parțial sau total, iar potențialul cumpărător sau locatar intenționează să le reconstruiască, extindă, modernizeze sau să le demoleze, parțial sau total.

În cazul caselor individuale, certificarea performanței energetice se poate baza pe evaluarea unei alte clădiri reprezentative, similare din punctul de vedere al proiectării, dimensiunii și al performanței energetice, cu condiția ca această similitudine să poată fi garantată de evaluatorul energetic care efectuează certificarea performanței energetice a clădirii în cauză.

Rezultatele certificării performanței energetice a clădirii se prezintă de evaluatorul energetic în raportul privind evaluarea performanței energetice a clădirii, în baza căruia se întocmește certificatul de performanță energetică. Raportul privind evaluarea performanței energetice se anexează la certificatul de performanță energetică.

La etapa elaborării documentației de proiect a unei clădiri viitoare proiectate, a unei clădiri existente supuse renovării majore este necesară obținerea certificatului preliminar de performanță energetică pentru evaluarea viitoarei clase de performanță a acesteia. Setul documentației de proiect se depune la verificatorul de proiect pentru avizare împreună cu certificatul preliminar de performanță energetică.

Certificatul preliminar de performanță energetică se întocmește utilizând softul specializat elaborat de instituția publică de suport, care este parte a Sistemului informațional național în domeniul eficienței energetice.

La finalizarea întocmirii certificatului preliminar de performanță energetică de către evaluatorul energetic, cu utilizarea softului specializat, certificatul, inclusiv anexa, se salvează automat în baza de date gestionată de instituția publică de suport și se înregistrează automat în Registrul electronic al certificatelor de performanță energetică, cu mențiunea „certificat preliminar”.

Înainte de darea în exploatare a clădirii recent construite, a clădirii existente după renovarea majoră sau a unității de clădire existente supuse renovării majore, proprietarul este obligat să asigure evaluarea performanței energetice atinse pentru clădirea sau unitatea de clădire respectivă și să solicite emiterea certificatului de performanță energetică. Certificatul preliminar de performanță energetică își pierde valabilitatea la momentul emiterii certificatului de performanță energetică.

Certificatul de performanță energetică se eliberează pentru o perioadă de 10 ani și se păstrează de către evaluatorul energetic, de către compania care l-a întocmit și de către proprietarul clădirii pe toată durata de valabilitate a acestuia.

Proprietarul clădirii trebuie să se asigure că certificatul de performanță energetică este eliberat pentru:

       a) clădirile viitoare – până la darea în exploatare;

       b) clădirile existente și pentru unitățile de clădire care se expun la vânzare sau se transmit în locațiune – în termen de cel mult până la 27 aprilie 2025;

       c) clădirile existente și pentru unitățile de clădire care au fost supuse renovării majore – până la darea în exploatare a clădirii renovate;

După data de 27 aprilie 2025, în cazul vânzării clădirii sau a unității de clădire, proprietarul este obligat să prezinte certificatul de performanță energetică potențialului cumpărător, inclusiv prin publicarea acestuia, pe paginile web corespunzătoare, odată cu anunțul privind vânzarea. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să înmâneze cumpărătorului certificatul de performanță energetică respectiv.

În cazul în care clădirea sau unitatea de clădire se transmite în locațiune, locatorul este obligat să prezinte potențialului locatar certificatul de performanță energetică, inclusiv prin publicarea acestuia, pe paginile web corespunzătoare, odată cu anunțul privind transmiterea în locațiune. După încheierea contractului de locațiune, locatorul este obligat se înmâneze locatarului o copie a certificatului de performanță energetică respectiv.

În cazul în care clădirea sau unitatea de clădire este vândută sau transmisă în locațiune înainte de a fi construită, vânzătorul sau locatorul este obligat să prezinte cumpărătorului sau locatarului informații cu privire la rezultatele evaluării performanței energetice viitoare ale acesteia. După darea în exploatare a clădirii sau a unității de clădire, vânzătorul sau locatorul este obligat să înmâneze cumpărătorului certificatul de performanță energetică, iar locatarului – o copie a certificatului de performanță energetică.

La vânzarea sau transmiterea în locațiune a unei clădiri sau unități de clădire, vânzătorul sau locatorul este obligat să indice, în toate tipurile de publicitate plasate în acest scop, informația privind indicatorii de performanță energetică specificați în certificatul de performanță energetică eliberat sau, în cazul vânzării ori locațiunii clădirii sau a unității de clădire care nu a fost construită, informația privind indicatorii de performanță energetică determinați în urma evaluării performanței energetice viitoare.

Certificatele de performanță energetică emise pentru clădirile existente și pentru unitățile de clădire care se expun la vânzare sau se transmit în locațiune se publică pe paginile web corespunzătoare odată cu anunțurile privind vânzarea sau transmiterea în locațiune. În cazul clădirilor care au suferit renovări majore se plasează într-un loc vizibil publicului în termen de 10 zile de la data eliberării. Obligația publicării nu se extinde asupra rapoartelor privind evaluarea performanței energetice.

Publicarea certificatelor de performanță energetică în alte cazuri decât cele de vânzare sau locațiune a clădirilor este voluntară și poate deveni obligatorie în cazul în care obligația respectivă este prevăzută într-un contract sau într-un program de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor.

Părțile accesibile ale sistemelor de încălzire sau ale sistemelor combinate de încălzire și de ventilare cu o putere nominală utilă de peste 70 kW, precum generatorul de căldură, sistemul de control și pompa (pompele) de circulație, utilizate pentru încălzirea clădirilor, se supun inspecțiilor periodice (cu întocmirea unui raport privind rezultatele inspecției), cu excepția clădirilor echipate cu sisteme de automatizare și de control.

Părțile accesibile ale sistemelor de ventilare și condiționare sau ale sistemelor combinate de ventilare și condiționare cu o putere nominală utilă de peste 70 kW se supun inspecțiilor periodice (cu întocmirea unui raport privind rezultatele inspecției), cu excepția clădirilor echipate cu sisteme de automatizare și de control.

Serviciile de certificare a performanței energetice, de inspecție a sistemelor de încălzire și serviciile de inspecție a sistemelor de ventilare și condiționare se prestează în baza contractului încheiat între beneficiar și o companie care a angajat unul sau mai mulți evaluatori energetici sau inspectori corespunzători, iar prețul ce urmează a fi achitat de către beneficiar se determină în mod liber, în funcție de complexitatea lucrărilor efectuate.

Lista companiilor care prestează serviciile de certificare a performanței energetice, a companiilor care prestează serviciile de inspecție a sistemelor de încălzire și a celor care prestează serviciile de inspecție a sistemelor de ventilare și condiționare se publică în Sistemul informațional național în domeniul eficienței energetice.

În exercitarea profesiei, evaluatorii energetici, inspectorii sistemelor de încălzire și inspectorii sistemelor de ventilare și condiționare trebuie să fie imparțiali și să se abțină de la conflictele de interese, precum și să sigure respectarea confidențialității, în condițiile legii.

Proprietarul clădirii este obligat:

       a) să se asigure că, la proiectarea unei clădiri viitoare, a unei unități noi a clădirii existente sau a lucrărilor de renovare majoră, sunt respectate cerințele minime de performanță energetică;

       b) să asigure evaluarea performanței energetice a clădirii viitoare, a clădirii existente supuse renovării majore sau recent construite, a unității de clădire noi proiectate sau a unității de clădire supuse renovării majore;

       c) să asigure efectuarea inspecției periodice a sistemului de încălzire și a inspecției periodice a sistemului de ventilare și condiționare, în modul și în cazurile stabilite de lege;

       d) să pună la dispoziția evaluatorului energetic, a inspectorului sistemelor de încălzire și a inspectorului sistemelor de ventilare și condiționare documentația și datele necesare pentru desfășurarea activităților respective, precum și să asigure accesul acestora în clădire și la sistemele tehnice ale clădirii;

       e) să prezinte și să înmâneze certificatul de performanță energetică, raportul de inspecție a sistemului de încălzire și raportul de inspecție a sistemului de ventilare și condiționare noului proprietar sau locatar, în cazurile prevăzute de prezenta lege;

       f) să păstreze certificatul de performanță energetică, raportul de inspecție a sistemului de încălzire și raportul de inspecție a sistemului de ventilare și condiționare pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora;

       i) să publice certificatul de performanță energetică în modul și în cazurile stabilite de lege;

       j) să prezinte autorității administrative cu funcții de supraveghere tehnică și control informațiile și documentele solicitate, precum și să asigure accesul reprezentanților acesteia în clădire și la sistemele tehnice ale clădirii pentru efectuarea verificării certificatelor de performanță energetică, a rapoartelor de inspecție a sistemelor de încălzire și a rapoartelor de inspecție a sistemelor de ventilare și condiționare.

Proprietarii clădirilor, evaluatorii energetici, inspectorii sistemelor de încălzire și inspectorii sistemelor de ventilare și condiționare exercită cu bună-credință drepturile și obligațiile stabilite de lege, iar pentru nerespectarea prevederilor menționate supra, poartă răspundere contravențională în conformitate cu Codul contravențional.

În concluzie, noile prevederi ale legislației în domeniul eficienței energetice a clădirilor vor majora prețurile bunurilor imobile care vor deține certificate privind performanța energetică minimă stabilită de lege și corespunzător vor diminua prețurile celorlalte bunuri imobile existente (care nu vor satisface cerințele de performanță energetică și vor necesita investiții în renovare).

Noi folosim cookies
Noi utilizăm cookie-uri pentru ca conținutul să fie afișat corect și pentru a facilita utilizarea paginii web.
Accept
Nu accept